Rapperul american Snoop Dogg revine în România şi va susţine un concert la Arenele Romane din Bucureşti, pe 29 august, potrivit organizatorilor, Phoenix Entertainment, notează gandul.info.
Biletele pentru acest concert au fost puse deja în vânzare şi au preţuri pornind de la 179 de lei.
Calvin Cordozar Broadus Jr, născut pe 20 octombrie 1971, cunoscut după numele de scenă Snoop Doggy Dogg şi Snoop Dogg, în a cărui discografie se regăsesc albume precum „Tha Doggfather” şi „Malice N Wonderland”, şi-a început cariera de rapper la începutul anilor ’90, dar s-a implicat şi în actorie, jucând în noua versiune a filmului „Starsky şi Hutch” (2004). Din 1993, când a devenit celebru, Snoop Dogg a vândut peste 20 de milioane de albume în Statele Unite. Printre hiturile sale se numără „Who Am I (What’s My Name)?”, „Gin and Juice”, „Groupie Luv”, „From tha Chuuuch to da Palace”, „Beautiful”, „Drop It Like It’s Hot”, „That’s That Shit” etc.
Snoop Dogg şi-a lansat cel de-al 15-lea material discografic de studio, „Neva Left”, în mai 2017, acesta fiind urmat de albumul gospel „Bible of Love”, care a apărut pe piaţă în martie anul acesta.
În septembrie 2008, Snoop Dogg a susţinut un alt concert la Arenele Romane din Bucureşti.
(Foto: tion.ro)
Comentarii