Opt poliţişti din Argentina au fost concediaţi, după ce au susţinut că peste jumătate de tonă de marijuana a fost mâncată de şoareci, informează Mediafax. Este vorba despre droguri care au dispărut fără urmă dintr-un depozit al poliţiei, aflat în oraşul Pilar, la 60 de kilometri de capitala Buenos Aires. Cantitatea de cannabis fusese depozitată acolo timp de doi ani. La intrare fuseseră înregistrate aproximativ 6.000 de kilograme, însă la ultima verificare au mai fost găsite doar 5.460 de kilograme.
Principalul suspect în acest caz este fostul comisar al poliţiei, Javier Specia, care nu a semnat inventarul pentru marijuana confiscată atunci când s-a retras din funcţie, în aprilie 2017. Înlocuitorul său, Emilio Portero, a fost cel care a observat lipsa drogurilor şi a dat alarma. Specia şi trei subordonaţi ai săi au susţinut că planta a fost „mâncată de şoareci”. Cei patru vor fi audiaţi pe 4 mai pentru a determina dacă dispariţia marijuanei este sau nu un „rezultat al neglijenţei în serviciu”.
(Foto: phys.org)
Comentarii