„Pantera neagră/ Black Panther”, de Ryan Coogler, este filmul care a generat cele mai multe mesaje pe Twitter, din istoria acestei reţele de socializare, potrivit Entertainment Weekly.
Astfel, „Black Panther” a generat 35 de milioane de mesaje pe Twitter, a anunţat reţeaua de socializare, doborând recordurile stabilite de cele mai recente două filme din franciza „Star Wars” – „Trezirea Forţei/ The Force Awakens” şi „Ultimii Jedi/ The Last Jedi”.
Deşi personajul Black Panther a fost lansat în 1966, acesta nu a devenit o „celebritate” decât după ce a fost introdus în universul Marvel, mai precis în filmul din 2016 „Captain America: The Road to Civil War”.
Cele mai utilizate hashtag-uri asociate „Black Panther” sunt #BlackPanther, #WakandaForever şi #Wakanda, potrivit Twitter. Cele mai multe comentarii le-au generat personajele lui Chadwick Boseman (Black Panther), Michael B. Jordan (Killmonger) şi Letitiei Wright (Shuri).
În cele cinci săptămâni de la lansare, lungmetrajul „Pantera neagră/ Black Panther” a avut încasări de 607,2 milioane de dolari în cinematografele nord-americane şi de 1,19 miliarde de dolari la nivel global.
sursa: mediafax.ro
Comentarii