Ziua internaţională pentru convieţuirea paşnică, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin rezoluţia 72/130 din 8 decembrie 2017, este marcată, an de an, la data de 16 mai, potrivit site-ului oficial al ONU, www.un.org.
Convieţuirea paşnică se referă la acceptarea diferenţelor şi la abilitatea de a-i asculta, de a-i recunoaşte, de a-i respecta şi de a-i aprecia pe ceilalţi, iar instituirea acestei zile are ca scop promovarea păcii, a toleranţei, a incluziunii, a înţelegerii, a solidarităţii, dar şi a dorinţei de a trăi şi de a acţiona împreună, pentru a putea construi o lume paşnică, solidară şi armonioasă.
Încă de la înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), la 24 octombrie 1945, cele 51 de ţări fondatoare şi-au luat angajamentul să menţină pacea şi securitatea la nivel internaţional, prin dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi promovarea progresului social, a standardelor mai bune de viaţă, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toată lumea, indiferent de rasă, gen, limbă sau religie, în contextul confruntării cu efectele devastatoare produse de cel de-al Doilea Război Mondial. În prezent, ONU este un organism internaţional ce reuneşte 193 de state, care colaborează pentru promovarea păcii şi a securităţii în lume, pentru dezvoltarea relaţiilor de prietenie, progresul social, îmbunătăţirea standardelor de viaţă şi respectarea drepturilor omului, notează site-ul https://europa.eu.
În 1997, Adunarea Generală a ONU a declarat anul 2000 drept “Anul internaţional pentru o cultură a păcii”, iar în 1998, a proclamat perioada 2001-2010 “Deceniul internaţional de promovare a unei culturi a păcii şi a non-violenţei pentru copiii lumii”, prin care Adunarea Generală a recunoscut că un prejudiciu enorm şi multă suferinţă sunt provocate copiilor prin diferite forme de violenţă, subliniind totodată că promovarea unei culturi a păcii şi a non-violenţei ar trebui să fie transmisă copiilor prin educaţie, notează site-ul oficial al ONU.
În vederea atingerii acestor obiective, toate statele sunt invitate să promoveze reconcilierea, pentru a ajuta la menţinerea păcii şi a dezvoltării durabile, acţionând atât la nivelul comunităţilor, cât şi cu ajutorul liderilor religioşi sau al altor actori relevanţi pentru societate.
sursa: gds.ro
foto: Tiny Buddha
Comentarii