Actorul american Johnny Depp a fost dat în judecată de două foste gărzi de corp, care îl acuză de rele tratamente şi de neplata salariilor, potrivit tmz.com.

Eugene Arreola şi Miguel Sanchez l-au dat în judecată pe actor marţi, la o instanţă din California.

Cei doi spun că, în perioada în care i-au fost gărzi de corp, din aprilie 2016 şi până în ianuarie 2018, au fost plătiţi prost, au fost privaţi de hrană şi nu li s-au respectat pauzele în programul de lucru. În plus, au fost martori ai comportamentului nepotrivit al lui Johnny Depp, în mai multe rânduri, în cluburi de noapte şi în momente în care acesta consuma droguri.

Unul dintre cei doi a spus şi că a fost nevoit să aibă grijă de cei doi copii ai lui Johnny Depp, Lily-Rose şi Jack, pe care îi are cu actriţa Vanessa Paradis.

Cei doi bărbaţi i-au cerut actorului despăgubiri, iar suma nu a fost făcută publică.

Johnny Depp mai este implicat într-un conflict judiciar, cu foştii săi manageri de la The Mana­ge­ment Group, pe care îi consideră responsabili de faptul că nu l-au consiliat financiar cum trebuie în ultimii ani, motiv pentru care ar fi aproape de faliment. Depp le cere despăgubiri de cel puţin 25 de milioane de dolari pentru proasta gestionare a averii sale.

sursa: mediafax.ro

(Foto: insentonews.com)