O echipă de oameni de ştiinţă din cadrul unei instituţii independente din Statele Unite, dedicată cercetărilor biomedicale, a anunţat că a descoperit cauza principalului factor de risc genetic al bolii Alzheimer şi o posibilă metodă de tratament a acestei afecţiuni, informează Agerpres. Potrivit cercetătorilor de la Institutele Gladstone din San Francisco, principalul factor de risc genetic al bolii Alzheimer ar fi gena apoE4.
Aceasta creează o proteină cu acelaşi nume. Proteina apoE4 diferă de proteina apoE3 – cea mai frecventă versiune a genei – într-o singură privinţă, însă acea singură diferenţă este suficientă pentru a modifica structura principală a acesteia şi, prin urmare, şi funcţia sa. Oamenii de ştiinţă nu au aflat cu certitudine motivul pentru care apoE4 este mai dăunătoare pentru neuroni decât alte versiuni ale proteinei, însă cercetarea publicată în această săptămână în jurnalul Nature Medicine a identificat cauza, alături de riscul de a suferi de această afecţiune în funcţie de particularităţile genetice.
Yadong Huang, cercetător şef şi director în cadrul Centrului pentru cercetare translaţională de la Institutul Gladstone, a declarat pentru UPI că în prezent lucrează în parteneriat cu o companie farmaceutică recent înfiinţată din golful San Francisco, al cărei nume nu a fost dezvăluit, pentru ”a perfecţiona abordarea corectării structurii apoE4 şi pentru a avansa către teste clinice” pe subiecţi umani.
Potrivit lui Yadong Huang, cercetător şef şi director în cadrul Centrului pentru cercetare translaţională de la Institutul Gladstone, gena apoE4 ar putea fi ţintită în mod direct pentru dezvoltarea unor medicamente contra bolii Alzheimer, însă omul de ştiinţă a precizat că nu ştie deocamdată când ar începe testele clinice. Citiţi articolul complet pe www.agerpres.ro.
(Foto: digitaltrends.com)
Comentarii