Familia regretatului tenor italian Luciano Pavarotti a declarat că celebrul cântăreţ nu ar fi fost de acord ca Donald Trump, candidatul republican la alegerile prezidenţiale din SUA, să îi folosească înregistrările din aria „Nessun Dorma”, de Giacomo Puccini, în cadrul campaniei sale electorale.

Aria cântată de Pavarotti a devenit cea mai cunoscută melodie din repertoriul artistului, contribuind la consolidarea celebrităţii acestuia care a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi de operă ai tuturor timpurilor. Pavarotti a murit de cancer pancreatic în 2007, la vârsta de 71 de ani, la Modena.

Familia lui Pavarotti a facut aceasta sesizare dupa ce si alte trupe celebre si artisti renumiti i-au cerut lui Donald Trump să nu mai utilizeze muzica lor în cadrul evenimentelor din campania electorală. Printre ei, cei de la The Rolling Stones, Adele, R.E.M, Coldplay si Aerosmith.

(sursa mediafax.ro)