Actorii americani Brad Pitt şi Angelina Jolie, care s-au separat în septembrie 2016, au ajuns la o înţelegere privind divorţul, după o lungă bătălie judiciară, informează Mediafax. O pronunţare în acest caz va fi dată în câteva săptămâni, scrie presa de peste Ocean. Potrivit unei surse apropiate fostului cuplu, cele două staruri au rezolvat chestiunile oficiale, mai ales cele legate de custodia celor şase copii ai lor. „S-au înţeles în privinţa termenilor de divorţ. Documentele sunt finalizate de ambele echipe de avocaţi, dar vor fi depuse în instanţă în următoarele săptămâni. Este o mare schimbare faţă de momentul în care s-a încheiat căsătoria, mai ales privind acuzaţiile aduse de Angelina la adresa lui Brad, dar acum se înţeleg destul de bine”, a declarat sursa pentru publicaţia The Sun.
„Amândoi au decis că este crucial pentru copii să aibă o relaţie bazată pe respect. Au decis să împartă custodia copiilor, Brad urmând să fie consultat în ceea ce priveşte chestiunile legate de programul de muncă şi călătorii. Au existat speculaţii potrivit cărora divorţul a fost anulat, dar nu este cazul”, a mai spus sursa.
O altă sursă a declarat că Brad Pitt a făcut terapie la psiholog după ce s-a despărţit de Angelina Jolie, asta după ce actorul a recunoscut anterior că una dintre problemele care au dus la destrămarea căsniciei sale cu Jolie a fost consumul de alcool.
(Foto: dailymirror.co.uk)
Comentarii