Lungmetrajul „Nu mă atinge-mă”, de Adina Pintilie, premiat cu Ursul de Aur 2018, a fost inclus în competiţia internaţională a Festivalului de Film Visions du Réel de la Nyon, Elveţia, potrivit site-ului oficial al evenimentului.

Competiţia internaţională a acestui eveniment prezintă documentare considerate originale şi inovatoare, în premieră mondială, internaţională sau europeană.

În februarie, filmul regizat de Adina Pintilie a primit la Festivalul de la Berlin trofeul Ursul de Aur, precum şi premiul pentru cel mai bun debut.

Filmat pe o perioadă de zece săptămâni, între anii 2015 şi 2017, cu o distribuţie mixtă de actori profesionişti (Tomas Lemarquis, Laura Benson) şi persoane reale, „Nu mă atinge-mă” este o explorare personală care pune sub semnul întrebării ideile preconcepute despre intimitate, ca aspect fundamental al existenţei umane.

sursa mediafax.ro