LA MULŢI ANI TUTUROR POMPIERILOR!
Ziua internaţională a pompierilor (International Firefighters’ Day – IFFD) este sărbătorită, anual, în a 4-a zi a lunii mai.
Ziua internaţională a pompierilor a fost instituită la 4 ianuarie 1999, ca urmare a morţii a cinci pompieri într-un incendiu de vegetaţie din Linton, Statul Victoria, Australia. Garry Vredeveldt, Chris Evans, Stuart Davidson, Jason Thomas şi Matthew Armstrong au fost trimişi pe 2 decembrie 1998 să stingă un incendiu, când o schimbare bruscă a direcţiei vântului a adus flăcările în drumul camionului de intervenţie, omorându-i pe pompieri. Mai târziu, J.J. Edmondson, locotenent de pompieri în Victoria, a coordonat instituirea Zilei Internaţionale a Pompierilor.
Panglica roş-albastră este simbolul acestei zile, ce are şi o conotaţie tradiţională pentru mai multe comunităţi, data de 4 mai fiind şi sărbătoarea Sfântului Florian, protectorul pompierilor.
„Rolul unui pompier în societatea de astăzi fie că este vorba de cei voluntari, angajaţi, profesionişti sau cei angajaţi în alte structuri civile sau militare rolul lor este dăruire, angajament și sacrificiu pentru țară, salvare de vieţi, lupta cu focul şi intervenţie în situaţii de urgenţă, indiferent de limba pe care o vorbim şi ce uniformă purtăm. inamic comun este incendiul.”– Lt JJ Edmondson, 1999.
Curajul defineşte #pompierul de pretutindeni, indiferent de însemnele pe care le poartă, de zona de competenţă, de specialitatea pe care o are sau de limba pe care o vorbeşte.
Comentarii