Deși multe filme au în rolul principal un bărbat, se pare că audiențele preferă să dea mai degrabă bani pe filmele în care personajul principal este o femeie.
Conform unui studiu realizat de Creative Arts Agency și shift7, filmele cu femei în rolurile principale fac mai mulți bani la box office, o descoperire ce ar putea schimba puțin structura filmelor pe care le vedem în cinematografe. „Percepția că nu dă bine la afaceri să ai protagoniști femei nu este adevărată”, a explicat agenta Creative Arts Agency, Christy Haubegger. „Sunt un avantaj de marketing”.
Cele două companii au examinat în total 350 de filme cu încasări imense la boxoffice, care au apărut între anii 2014 și 2017. Au analizat mai apoi protagoniștii acestor filme – protagoniști însemnând primul actor sau prima actriță care apare în materialele de presă lansate cu privire la un anumit film
Studiul a fost o parte din planul celor de la Creative Arts Agency de a diversifica Hollywood-ul în materie de femei și persoane de culoare. Totuși, Haubegger crede că acea schimbare este totuși departe. „De multe ori, în business-ul nostru, este multă subiectivitate care se deghizează în cunoaștere”, a explicat ea. Concret, schimbările în industrie nu țin de femei și de minorități, ci de cei aflați la putere. Dacă aceștia din urmă vor ține cont de concluziile studiului nu știe nimeni, dar Hollywood-ului nu i-ar strica deloc o asemenea schimbare.
sursa: playtech.ro
(Foto: playtech.ro)
Comentarii