Paul McCartney revine în lumina reflectoarelor cu „Days We Left Behind”, o piesă încărcată de nostalgie, care prefațează noul său album de studio, „The Boys of Dungeon Lane”, un material personal, inspirat de amintirile copilăriei sale din Liverpool.
Legenda muzicii britanice a lansat „Days We Left Behind”, primul single extras de pe viitorul său album, marcând astfel începutul unei noi etape artistice. Piesa, descrisă chiar de McCartney drept „o melodie despre amintiri”, explorează trecutul său și legătura cu locurile în care a crescut.
Albumul „The Boys of Dungeon Lane”, programat de lansare pe 29 mai 2026, este primul material solo al artistului după mai bine de cinci ani și promite să fie unul dintre cele mai introspective din cariera sa. Proiectul include 14 piese și a fost realizat în colaborare cu producătorul Andrew Watt, cunoscut pentru colaborări cu nume importante din industrie (The Rolling Stones, Elton John, Ozzy Osbourne, Lady Gaga, Post Malone, Miley Cyrus)
Inspirat de copilăria sa în Liverpool, discul aduce în prim-plan povești despre familie, începuturile muzicale și relațiile care i-au definit parcursul, inclusiv legătura cu John Lennon și George Harrison.
„Days We Left Behind” este o baladă cu accente introspective, cu un sound cald și familiar, construită în jurul ideii de memorie și trecere a timpului. Titlul albumului – „The Boys of Dungeon Line” – provine chiar din versurile acestei piese, care funcționează ca un punct de plecare pentru întregul concept – o întoarcere simbolică la rădăcini și la momentele care au precedat faima globală.
Info: infomusic.ro
Foto: (8) Facebook
Comentarii