Robbie Williams a anunţat că va renunţa la una dintre cele mai cunoscute piese ale sale. Artistul britanic nu o va mai cânta în timpul concertelor.

Potrivit Mirror, Robbie Williams a scos piesa „Angels” din lista melodiilor pe care le va cânta la concerte, iar explicaţia acestuia este impresionantă.

 Artistul a luat această decizie deoarece fanii îi stârnesc emoţii mult prea puternice atunci când o cântă.

„Trebuie să mă adun, altfel aş plânge de fiecare dată şi aş arăta patetic. Sunt oameni care ridică pancarte înainte să cânt piesa, pe care scriu poveşti despre mamele sau taţii lor care au murit şi mă gândesc «Oh, Doamne, o să plâng!» Mă afectează aceste lucruri“ a declarat cântăreţul pentru Daily Star.

Explicaţia lui Robbie este susţinută şi de faptul că piesa în cauză a fost votată drept unul dintre cele mai populare cântece din Marea Britanie utilizate în cadrul inmormântărilor.

sursa: gandul.info