Actriţa americană Meghan Markle, logodnica Prinţului Harry al Marii Britanii, a fost botezată şi confirmată în ritul Bisericii Anglicane. Importantul eveniment din viaţa ei a avut loc în cadrul unei ceremonii private care a fost oficiată de arhiepiscopul de Canterbury, informează Agerpres citând presa din Regat. Ceremonia a avut loc în contextul în care actriţa americană se va căsători cu Prinţul Harry pe 19 mai, într-o ceremonie care va fi organizată în capela bisericii St. George, aflată pe domeniul Castelului Windsor. Tabloidul britanic Daily Mail a scris că Meghan Markle a fost botezată cu apă sfinţită provenind din Râul Iordan.

Decizia luată de Meghan Markle, membră a comunităţii protestante, de a fi botezată şi confirmată în ritul Bisericii Anglicane înainte de nuntă este considerată un act de respect faţă de credinţa religioasă puternică a reginei Elisabeta a II-a şi faţă de tradiţiile existente în rândul familiei regale britanice.

Deşi Regina Elisabeta a II-a, bunica prinţului Harry, este conducătorul oficial al Bisericii Anglicane, suverana nu a participat la evenimentul de marţi seară, însă printre oaspeţii prezenţi la ceremonia religioasă s-a aflat şi Prinţul Charles.

(Foto: allure.com)