Actriţa americană Katherine Heigl va juca în serialul de televiziune „Suits / Costume”, după plecarea lui Meghan Markle, informează huffingtonpost.com. Producătorul USA Network anunţa, în noiembrie 2017, că Markle nu va mai juca în sezonul al optulea al serialului, actriţa americană urmând să se căsătorească în luna mai a acestui an cu prinţul Harry al Marii Britanii.
Pentru a compensa pierderea unei prezenţe feminine atât de carismatice, producătorii s-au orientat spre actriţa Katherine Heigl, cea care a interpretat rolul lui Izzie Stevens în serialul de succes „Anatomia lui Grey / Grey’s Anatomy”. Heigl nu va prelua însă rolul lui Meghan Markle, acela al asistentei juridice Rachel Zane, ci va avea unul nou, pe cel al Samanthei Wheeler, o parteneră în compania Pearson Specter Litt care va provoca posibile conflicte în rândul angajaţilor.
Cea de-a doua parte a sezonului al şaptelea al serialului „Suits” va fi difuzată în America începând cu 28 martie, după şase luni de pauză, iar filmările pentru sezonul al optulea vor debuta în aprilie, la Toronto.
(Foto: cinemablend.com)
Comentarii