Cea de-a treia parte a noii serii „Jurassic World”, care a debutat cu un film lansat în 2015, ce a intrat în lista selectă a lungmetrajelor cu încasări de peste 1 miliard de dolari la nivel mondial, va fi lansată pe 11 iunie 2021.
Fanii francizei cu dinozauri, al cărei al cincilea film va fi lansat pe 22 iunie anul acesta, trebuie să aştepte alţi trei ani pentru o nouă peliculă.
Scenariul celui de-al treilea film va fi scris de Emily Carmichael şi Colin Trevorrow, care va fi şi producător executiv din partea Universal Pictures, alături de Steven Spielberg.
Noua trilogie este o continuare a seriei de trei filme „Jurassic Park” produsă de Steven Spielberg şi lansată în anii 1990.
Comentarii