Pe 18-19 OCTOMBRIE 2025, va avea loc  pentru prima oară în Craiova, CUPA ROMÂNIEI LA DANS SPORTIV şi CRAIOVA DANCEFEST, o competiţie de nivel naţional ce urmează a fi desfășurată la Centrul Multifuncţional Craiova.

Evenimentul va reuni sportivi şi iubitori ai dansului sportiv din toate regiunile ţării, pe perioada celor două zile de competiţie. Se estimeaza o participare de aproximativ 700 de sportivi şi peste 3000 de persoane în public. Competiţia va fi jurizată şi coordonată de către o echipă de aproximativ 50 de tehnicieni şi oficiali din 15 oraşe diferite ale României.

În cadrul concursului, dansatorii se vor întrece în 10 stiluri diferite de dans, împărțite în două secțiuni – dansuri standard şi dansuri latino americane, pe parcursul a peste 12 ore in fiecare zi. Cei mai buni dansatori din cadrul CUPEI ROMANIEI vor disputa turele finale de concurs, în cadrul GALELOR FINALE, ce vor avea loc începând cu orele 19.00.

ACCESUL GENERAL în sala de competiţie va fi GRATUIT.