BTS, Coldplay, Keith Urban, Migos şi Miley Cyrus se numără între artiştii care vor participa la ediţia de anul acesta a iHeartRadio Music Festival care va putea fi urmărită online, pe 18 şi 19 septembrie.

 

Cea de-a zecea ediţie a festivalului, care avea loc de obicei în Las Vegas, va putea fi urmărită pe aplicaţia cwtv.com sau posturile iHeartRadio.

Între cei care vor cânta se află şi Kane Brown & Khalid, Thomas Rhett şi Usher.

Ryan Seacrest va fi gazda evenimentului care va cuprinde show-uri înregistrate în Los Angeles şi Nashville.

Au fost implementate reguli stricte privind reprezentaţiile artiştilor – vor participa doar echipele lor, iar scenele vor fi dezinfectate după fiecare şi toţi cei care vor asigura tehnicul vor fi testaţi zilnic pentru noul coronavirus.

 

Sursa news.ro

(Foto: Pinterest)