Astronomii de la Center for Astrophysics al Harvard-Smithsonian au descoperit trei planete care orbitează steaua GJ9827, care se află la o distanţă relativ mică de 100 de ani lumină.

Cele trei exoplanete au razele de 1,6, 1,3 şi respectiv 2,1 din raza Terrei. Toate intră în cateogria super-Pământuri, ceea ce înseamnă că au masă mai mare ca Terra dar mai mică decât Neptun, scriePhys.org.

GJ9827 este una dintre puţinele stele care au exoplanete de dimensiuni asemănătoare cu cele ale Terrei. În limitele de 1,5 – 2 raze terestre, compoziţia planetelor se schimbă de la gazoase la solide; existând foarte puţini candidaţi de acest fel pentru studiu.

Planetele se află la o distanţă mică faţă de steaua lor, completând o orbită la 1,2, 3,6 şi respectiv 6,2 zile. Având în vedere acest aspect, planetele sunt foarte fierbinţi: 899, 538 şi 407 de grade Celsius.

Observaţiile viitoare vor analiza atomosferele şi vor furniza o imagine detaliată a acestei familii speciale de super-Pământuri.

sursa: descopera.ro

(foto: cnn.com)