Zeci de mumii neobișnuite au fost descoperite de arheologii polonezi la poalele cele mai bătrâne piramide din Egipt, cea a lui Djoser, informează publicația Science in Poland.
Acolo au dat și de mumii, unele îngropate direct în nisip, altele așezate în sicrie de lemn, modeste, dar decorate cu picturi nespecifice egiptenilor. Ceea ce i-a intrigat pe cecetătorii polonezi care nu mai întâlniseră așa ceva. Un mister pe care trebuiau să-l descifreze.
S-au avansat ipoteze. Într-un final, s-a ajuns la concluzia că autorul acelor hieroglife era, după toate probabilitățile, analfabet, astfel că a încercat să redea ceea ce văzuse anterior, fără a reuși însă să scrie o frază coerentă.
Alt element care i-a pus pe gânduri pe arheologii polonezi a fost prezența, pe două dintre sicriele găsite, a imaginii zeului Anubis sub formă de șacal de o neobișnuită culoare albastră. De obicei, el apare sub formă de șacal sau de om cu cap de șacal dar de culoare neagră. Experții au estimat că, în acest caz, pictorul a dorit să demonstreze că părul zeilor era dintr-o piatră prețioasă, conform vechilor legende egiptene.
Și încă un aspect neobișnuit a fost faptul că majoritatea mumiilor nu au fost supuse întregului proced de înbălsămare, ele trecând doar primele etape. Răspunsul la această enigmă nu a fost găsit încă.
Sursa dcbusiness.ro
(Foto: tajemnice-egiptu.pl)
Comentarii