Anastacia a fost dată în judecată de fostul ei manager, care susţine că nu şi-a primit procentul din încasările generate de trei albume de studio ale cântăreţei americane. Suma pentru care artista a fost chemată în instanţă se ridică la trei milioane de dolari, informează Mediafax.
Lisa Braude susţine că a ajutat-o financiar pe Anastacia la sfârşitul anilor 1990, până când artista a devenit finalistă a show-ului de talente MTV „The Cut”, în 1999. Ulterior, Anastacia a încheiat un contract cu compania Epic Records şi a angajat-o pe Braude ca manager. Au lucrat împreună până în 2004, o perioadă de aur în cariera artistei, care a inclus şi trei albume de studio de succes. Anastacia a fost apoi nevoită să ia o pauză în carieră, după ce a fost diagnosticată cu cancer mamar, dar a mai lansat albume de compilaţii. În documentele depuse la tribunal, Braude spune că nu a primit procentul cuvenit din încasări, care se ridică la 3 milioane de dolari.
Anastacia Lyn Newkirk, născută pe 17 septembrie 1968, la Chicago, este o cântăreaţă americană de muzică pop-soul cu influenţe rock, renumită pentru vocea ei puternică. Albumul ei de debut, „Not that kind”, care include piesa „I’m Outta Love”, a avut un succes imens, ocupând primul loc în topurile muzicale din opt ţări din Europa, Asia şi Oceania. Următoarele două albume au avut şi ele succes, consolidându-i statutul de vedetă. În total, discurile sale s-au vândut în peste 30 de milioane de copii. În 2017, Anastacia a lansat cel mai recent album de studio, intitulat „Evolution”.
(Foto: metro.co.uk)
Comentarii