Leonardo DiCaprio va dona o sumă importantă, ce n-a fost încă divulgată, pentru supravieţuitorii şi familiile victimelor atentatului terorist de la Nisa, petrecut pe 14 iulie, soldat cu moartea a 84 de persoane.

Actorul a organizat miercuri seară gala anuală a fundaţiei sale de caritate şi ecologie în sudul Franţei, în cadrul căreia a anunţat că va vărsa o parte dintre banii strânşi de fundaţia sa către organzaţia „Give for France”, un program creat de Fondation de France pentru sprijinirea financiară a supravieţuitorilor şi familiilor victimelor atentatului terorist de la Nisa, petrecut pe 14 iulie.

Ca în fiecare an, Leonardo DiCaprio a invitat o mulţime de staruri hollywodiene la gala fundaţiei sale ecologice, care se ocupă de prezervarea mediului înconjurător şi luptă împotriva schimbărilor de climă.

(sursă mediafax.ro)