În timp ce drumurile europene au fost declarate şi în 2017 cele mai sigure drumuri din lume, cu o medie de 49 de accidente mortale la un milion de locuitori, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest indicator. Asta în condiţiile în care a avut cea mai mare rată a accidentelor mortale din UE (98 de accidente mortale la un milion de locuitori, dublu faţă de media din UE), informează Agerpres citând o informare a Comisiei Europene.
Executivul comunitar subliniază că în prezent doar două state membre, România şi Bulgaria, au o rată a accidentelor mortale mai mare de 80 de decese la un milion de locuitori, faţă de şapte state membre în anul 2010. De asemenea, în 2017 majoritatea statelor membre aveau o rată a accidentelor mortale mai mică de 60 de decese la un milion de locuitori, iar opt din aceste state aveau chiar o rată a accidentelor mortale mai mică de 40 de decese la un milion de locuitori.
În UE, Suedia (25 de decese la un milion de locuitori), Marea Britanie (27), Olanda (31) şi Danemarca (32) au raportat cele mai scăzute cifre în 2017. Pe de altă parte, Estonia şi Slovenia au raportat cea mai mare scădere a numărului de accidente mortale în 2017 faţă de anul 2016, de minus 32% şi, respectiv, minus 20 %. În schimb, în România numărul de accidente mortale a crescut cu un procent în 2017 faţă de anul 2016. Articolul integral îl puteţi citi pe www.agerpres.ro.
(Foto: profit.ro)
Comentarii