Cea mai importantă conferinţă Google de săptămâna aceasta a fost cu şi despre inteligenţa artificială. Şi nu putea începe altfel decât cu un concert la care au cântat şi nişte animăluţe virtuale.
Pe parcursul primei zi de la Google I/O (ai-io), inteligenţa artificială a fost principala atracţie. Au fost prezentate mai multe proiecte. Unul dintre ele este Proiectul Starline, care vine în ajutorul tuturor mai ales pe timp de pandemie. Este o oglindă magică care foloseşte imaginarea 3D şi compresia în timp real pentru a reda o persoană exact cum este. Astfel, două persoane aflate la mare distanţă una de cealaltă pot stat faţă în faţă.

Google are obiective importante şi în ceea ce priveşte planeta. Vrea ca până în 2030 să reducă în totalitate amprenta de carbon. Asta după ce în urmă cu 4 ani reuşea să folosească doar energie din surse regenerabile.
SUNDAR PICHAI – CEO Google:
”În primul rând, trebuie să obţinem energie verde în fiecare loc în care operăm. Un lucru mai greu de realizat în anumite locuri decât în altele. În prezent, 5 dintre centrele noastre de date deja operează cu 90% energie din surse regenerabile”.
Google a prezentat deasemenea actualizări ale multor servicii ale sale.
Serviciile de căutare, videoconferinţe şi alte instrumente ale Google au fost folosite tot mai mult în ultimul an, din cauza măsurilor de carantină care au obligat oamenii să cumpere şi să comunice online.
Odată cu reluarea activităţilor în persoană, Google vrea să îşi menţină relevanţa şi să concureze cu serviciile Microsoft, Apple şi alte altor companii, inclusiv prin intermediul funcţiilor care permite activităţi hibride.
Directorul general al Google, Sundar Pichai, a susţinut o transmisiune în direct de două ore, în cadrul conferinţei anuale pentru dezvoltatori, care se desfăşoară timp de trei zile. Forumul a fost anulat anul trecut din cauza Covid-19, iar în acest an are loc în mare parte în sistem virtual.
Sursă mediafax.ro/bursa.ro
(Foto: techcrunch.com)

Comentarii