Autoritățile din Barcelona au interzis fumatul pe patru din cele mai populare plaje ale orașului, ca parte a unei campanii de reducere a poluării aerului, scrie hotnews.ro.
Interdicția vine să completeze măsurile anunțate pentru limitarea traficului rutier, ca parte a tentativei autorităților de a îmbunătăți calitatea aerului, „pentru a avansa către un oraș sănătos, liber de fum și asta include fumul de tutun”, potrivit Gemmei Tarafa, purtătoarea de cuvânt pe probleme de sănătate a consiliului local.
Pe Sant Sebastià, cea mai populară plajă de nudiști din oraș, fumatul va fi permis în continuare.
Programul are putea fi extins
Interzicerea fumatului în spațiile închise impusă în 2012 a fost salutată atât de proprietarii de localuri, cât și de clienți, și consiliul local din Barcelona nu se așteaptă la o opoziție serioasă vizavi de extinderea interdicției și pentru plaje și spațiile deschise.
Fumatul a fost interzis pe 115 din cele 3.514 plaje din Spania
Planul a fost sistat temporar din cauza pandemiei de Covid-19, care a făcut terasele indispensabile supraviețuirii barurilor și restaurantelor, multe din acestea falimentând oricum din cauza restricțiilor.
Barcelona nu este primul oraș spaniol care interzice fumatul pe plaje, primul fiind Baiona, din provincia Galicia, din nord-vestul țării.
În total, fumatul a fost interzis pe 115 din cele 3.514 plaje din Spania.
Sursa: www.gds.ro
Sursa: www.gds.ro
Comentarii