Lenny Kravitz va lansa o carte despre copilărie, debutul muzical, fosta soţie şi cum şi-a găsit salvarea în muzică
Lenny Kravitz a ajuns în acel moment al vieții în care nu mai are nimic de ascuns.
Artistul a anunțat că-și va lansa memoriile în această toamnă, pe 6 octombrie. Cartea se va numi „Let Love Rule” și va oferi în premieră detalii despre copilărie, despre debutul muzical, odată cu lansarea albumului din 1989, dar și despre relația cu fosta soție, demonii interiori și felul în care muzica l-a salvat.
Într-un comunicat de presă, Kravitz a spus că scrierea acestei cărți a reprezentat o experiență interesantă și frumoasă:
„Acea călătorie, plină de aventură, a fost unde m-am descoperit pe mine și unde mi-am găsit vocea. Prin acea experiență, dragostea a fost forța care mi-a bătătorit drumul, iar dragostea a devenit mesajul meu.”
Descrierea de pe coperta a parta a cărții sună astfel:
„E povestea unui puști creativ care, în ciuda dificultăților pe care le are la școală și a tensiunilor extreme de acasă, găsește salvarea în muzică.”
De asemenea, cartea detaliază și relația lui Kravitz cu fosta soție, Lisa Bonet, și mama copilului său, actrița Zoe Kravitz.
Lenny și-a scris memoriile fiind ajutat de biograful și compozitorul David Ritz. În plus, „Let Love Rule” va fi transformată și în audiobook, narat chiar de către Lenny Kravitz.
Sursa unsitedemuzica.ro
Comentarii