Actriţa Cate Blanchett negociază pentru un rol în adaptarea pentru marile ecrane a jocului video „Borderlands” pregătită de Lionsgate, scrie Variety.

Filmul va fi regizat de Eli Roth, iar Avi şi Ari Arad îl vor produce împreună cu Erik Feig.

Craig Mazin, premiat cu Emmy pentru „Chernobyl”, a scris cea mai nouă versiune a scenariului.

„Borderlands”, lansat în 2009, este dezvoltat de Gearbox Software. Jocul este plasat la graniţa unui univers SF – planeta Pandora – care a fost abandonat. Versiunile jocului au fost vândute în peste 57 de milioane de unităţi, la nivel global. Cea mai recentă, „Borderlands 3”, a fost lansată în septembrie 2019.

Blanchett ar urma să joace rolul Lilith, unul dintre protagoniştii francizei, una dintre cele şase femei din galaxie.

Actriţa, de două ori premiată cu Oscar, poate fi văzută în prezent în miniseria „Mrs. America”, disponibilă pe HBO Go.

sursa: news.ro

(Foto: allmoldova.com)