Astazi, 4 mai, romanii sarbatoresc Ziua Nationala a Inimii, acesta fiind un prilej pentru autoritatile sanitare de a atrage atentia asupra cresterii numarului de afectiuni cardiovasculare si asupra factorilor de risc in bolile de inima: stresul, fumatul, excesul de alcool, sedentarismul.
„Fă-i inimii tale o promisiune! Promite-i că o să mănânci mai sănătos, că o să faci mai multă mişcare şi că o să-ţi încurajezi şi copiii să-ţi urmeze exemplul, că o să renunţi la fumat şi că o să-ţi faci controale medicale periodice! De ce? Pentru că la ora actuală bolile cardiovasculare sunt principalul ucigaş din lume şi din România! 31% din decesele din întreaga lume, adică 17,7 milioane pe an, sunt produse de aceste boli. Fiecare a şaptea persoană, adică în total peste 1,1 miliarde de oameni, are hipertensiune, dar o jumătate dintre cei afectaţi nici măcar nu îşi cunosc această problemă. Doar o cincime dintre hipertensivi ţin sub control afecţiunea care poate avea complicaţii grave: infarctul miocardic, atacul vascular cerebral, insuficienţa renală etc.”, atenţionează site-ul www.cnas.ro.
În actualele condiţii, ale pandemiei COVID-19, site-ul www.cardioportal.ro face câteva precizări şi oferă sfaturi menite să ajute şi să protejeze persoanele cu boli cardiovasculare: mâncaţi regulat şi sănătos, mâncarea sănătoasă vă aduce un aport de vitamine şi minerale care vă ajută în combaterea stării de nelinişte; cerealele, fructele şi legumele (de toate culorile) vă vor ajuta în reducerea nivelurilor de anxietate, evitaţi prăjiturile, biscuiţii, ciocolata, alcoolul; beţi multă apă (ceai); faceţi exerciţii fizice (deşi trebuie să păstrăm o distanţă socială, asta nu înseamnă că nu putem ieşi din casă, la plimbare, sau că nu putem face exerciţii aerobice uşoare, evitând zonele aglomerate); comunicaţi virtual – prin telefon, Facetime/Skype – cu membrii familiei sau cu prietenii, măcar o dată pe zi, pentru a vă muta gândul de la situaţia actuală; ocupaţi-vă timpul cu treburi casnice – gătit, ordine în dulapuri, grădinărit); ascultaţi muzică, citiţi o carte, completaţi rebusuri, tricotaţi, pictaţi etc; evitaţi expunerea la mesaje media cu impact emoţional negativ (nu urmăriţi ştirile la radio, la televizor sau pe telefon/calculator decât o dată pe zi).
In tara noastra s-a stabilit celebrarea inimii in doua zile distincte: Ziua Nationala a Inimii pe 4 mai, si Ziua Mondiala a Inimii pe 24 septembrie.
Comentarii