Actorul britanic Robert Pattinson, star al francizei „Amurg/ Twilight”, a fost desemnat cel mai frumos bărbat din lume, datorită simetriei sale faciale, analizată cu ajutorul unei formule matematice preluate de la grecii antici, scrie Mediafax.

Trăsăturile faciale ale lui Robert Pattinson, în vârstă de 33 de ani, se potrivesc unui raport geometric preluat din matematica grecilor antici, numit „secţiunea de aur”.

Formula matematică a fost utilizată inclusiv de arhitecţi şi de pictori celebri, precum Leonardo Da Vinci, în realizarea unor opere de artă.

Grecii antici considerau că estetica unui chip şi a unui corp este determinată de proporţii. Astfel, cu cât numărul rezultat din proporţia trăsăturilor este mai apropiat de phi, cu o valoare de aproximativ 1,6180, cu atât chipul este mai plăcut din punct de vedere estetic. Formula matematică folosită este: (a+b)/ a = a/ b= φ (1,6180).

Potrivit noului studiu, trăsăturile lui Pattinson, noul star al francizei „Batman”, se apropie de secţiunea de aur, cu un procent de 92,15%.

Actorul Henry Cavill s-a clasat pe cel de-al doilea loc în studiul condus de Julian De Silva privind chipul perfect, forma feţei sale având o simetrie de 91,08%.

Topul este completat de Bradley Cooper (91,08%), Brad Pitt (90,51%) şi de George Clooney (89,91%), cel mai în vârstă star din top şi liderul anterior al insolitului clasament.

Sursa: Mediafax

Foto: Amica