Cea mai veche înregistrare realizată de trupa The Konrads, în 1963, cu vocea lui David Bowie a fost recuperată de un fost coleg de scenă al superstarului şi va fi scoasă la licitaţie în septembrie, cu preţul de pornire de 10.000 de lire sterline, potrivit The Guardian.
O înregistrare demo a trupei The Konrads, din 1963, care include o partitură vocală susţinută de foarte tânărul David Bowie cu mult înaintea celebrelor momente Ziggy Stardust şi The Thin White Duke, a fost recuperată de unul dintre colegii de formaţie ai regretatului star şi va fi scoasă la licitaţie, cu suma de pornire de 10.000 de lire sterline (11.200 de euro).
Cu toate că Bowie era, la 16 ani, saxofonistul grupului, înregistrarea îl surprinde în calitate de solist, interpretând piesa „I Never Dreamed”. Înregistrarea nu a avut niciun fel de efect la vremea ei, casa de discuri Decca, pentru care era realizată proba, oferindu-le celor de la The Konrads şansa unei audiţii abia un an mai târziu. Şi atunci numai pentru a-i respinge. De altfel, Bowie a părăsit ceea ce a rămas în istorie ca prima sa trupă la scurt timp după acest eşec.
sursa: mediafax.ro
(Foto: vulture.com)
Comentarii