Cercetătorii de la Universitatea Colorado-Boulder au precizat, în urma unui studiu, că efectele marijuanei asupra creierul sunt mai puţin nocive decât cele ale alcoolului, deşi admit că este nevoie de mai multe studii pentru a înţelege efectele marijuanei. Savanţii au analizat peste 850 de adulţi şi 430 de adolescenţi pentru a ajunge la concluzia că […]
Furtuna este provocata de o eruptie solara, care a dus la generarea de particule radioactive. Acestea se indreapta deja spre Pamant si vor afecta probabil satelitii si retelele de electricitate. Particulele incarcate radioactiv, care provin din atmosfera Soarelui, vor ajunge astazi pe Pamant. Ele vor duce si la formarea de aurore boreale impresionante, in regiunile […]
Actorii americani Jennifer Aniston şi Justin Theroux s-au despărţit, după un mariaj care a durat doi ani, decizia fiind una „mutuală” şi „luată cu dragoste”, informează AFP. „Într-un efort de a minimaliza orice alte speculaţii, am decis să anunţăm că ne-am despărţit”, se arată într-un comunicat transmis presei, joi, de cei doi actori. „Decizia a […]
Aproape 100 de exoplanete – planete care orbitează în jurul unor stele aflate în afara Sistemului Solar – au fost descoperite de curând de oamenii de ştiinţă din Danemarca, informează Press Association. Cercetătorii de la Institutul Naţional al Spaţiului, afiliat Universităţii Tehnice din Danemarca, au analizat mai multe sute de exoplanete potenţiale cu ajutorul datelor […]
Un documentar dedicat Papei Francisc, în care Suveranul Pontif vorbeşte despre univers şi viaţă în general va fi lansat pe 18 mai în Statele Unite ale Americii, informează Mediafax. Coprodus de Vatican, scris şi regizat de Wim Wenders, documentarul se intitulează „Pope Francis – A Man of His Word”. Papa Francisc se adresează direct publicului, […]
Artista britanică Dua Lipa a intrat în istorie. Ea a devenit cea mai tânără cântăreaţă ce se poate lăuda cu un hit ce a depăşit un miliard de vizualizări pe YouTube, informează contactmusic.com. Cântecul „New Rules” a devenit chiar de Valentine’s Day al 100-lea clip muzical din istorie care depăşeşte acest prag. Cântăreaţa în vârstă […]
Un oraş din Olanda testează trecerile de pietoni, special concepute pentru utilizatorii de telefoane, pentru a-i ajuta să traverseze strada mai uşor. Astfel, mai multe benzi formate din LED-uri au fost incorporate pe asfalt, la un colţ de stradă, într-o zonă în care se află trei şcoli, în speranţa că vor atrage atenţia celor care […]
Institutul londonez Legatum a făcut public indexul global al prosperităţii, un sondaj amplu în urma căruia rezultă un top al celor mai bogate, sănătoase şi fericite ţări ale lumii din anul precedent. Norvegia este desemnată, pentru a opta oară în ultimii zece ani, cea mai prosperă ţară din lume, urmată de Noua Zeelandă, fruntaşă în […]
Dupa „John Wick”, „Atomic Blonde” si „Deadpool 2”, regizorul David Leitch e in discutii sa preia un nou proiect de amploare in care personajele principale sa fie jucate de Dwayne „The Rock” Johnson si Jason Statham. Potrivit The Hollywood Reporter, producatorii francizei „Fast&Furious” vor sa faca o serie spin-off in care Luke Hobbs (Johnson) si […]
Chinezii sărbătoresc Anul Nou conform unui calendar care ţine seama de ciclurile lunii, iar fiecare an este asociat unuia dintre cele douăsprezece semne ale Zodiacului chinezesc, căruia i se alătură unul dintre elementele metal, apă, lemn, foc, pământ. Cele dousprezece semne ale Zodiacului chinezesc sunt: şobolanul, boul, tigrul, iepurele, dragonul, şarpele, calul, capra, maimuţa, cocoşul, […]