Puţini oameni s-ar gândi că plasticul folosit poate fi un bun cu valoare în comerţul global. Dar China a importat 106 milioane de tone de pungi vechi, sticle, ambalaje şi alte produse din plastic în valoare de 57,6 miliarde de dolari, din 1992 până în prezent, potrivit Bloomberg.

Însă 1992 este doar primul an în care China a transmis date cu privire la aceste importuri. Astfel, anul trecut când China a anunţat că are destul din gunoaiele celorlalţi, guvernele lumii s-au trezit cu o nouă problemă. Doar că nu ştiau cât de mare este problema.

Acum au aflat. Până în 2030, aproximativ 111 milioane de tone metrice de plastic folosit au nevoie de un loc pentru a fi îngropate, reciclate – sau nu mai pot fi produse deloc. Aceasta este concluzia unei analize realizate pe baza datelor comerciale de la ONU, de către cercetătorii de la Universitatea din Georgia.

Sticlele, pungile, ambalajele tuturor se adună. Doar în 2017, fabricile lumii au produs peste 8,3 miliarde de tone metrice de plastic nou, se arată în studiu.

O lege a „Gardului Verde” care a intrat în vigoare în 2013 a separat materialele din plastic de mâncare, metale sau alte tipuri de gunoi.

Exporturile către China au scăzut în 2013, iar acest trend a continuat în fiecare an, până anul trecut, când China a avertizat că se va opri din a cumpăra deşeuri plastice.

Dintre naţiunile care mai importă deşeuri plastice, Vietnam a anunţat curând că se va opri, în timp ce India sau Malaezia vor continua.

Problema plasticului a crescut în lume în ultimele decenii. De când a început producţia în masă la începutul anilor 50, producţia anuală a crescut de la 2 milioane de tone la 322 de milioane de tone în 2015.

Ritmul de producţie din prezent depăşesc abilitatea noastră de a le depozita, iar rezervele vor creşte.

„Fără idei îndrăzneţe noi şi fără strategii de management, ritmul actual de reciclare nu va mai fi de ajuns”, se arată în studiu.

sursa: businessmagzin.ro

(Foto: businessmagazin.ro)