Valoarea cercetării universitare craioveane a fost recunoscută şi recompensată în cadrul Salonului Internaţional de invenţii IPITEX 2018, desfăşurat la începutul acestei luni în Thailanda.
Sub egida şi cu sprijinul Forumului Inventatorilor din România, ţara noastră a fost reprezentată de o delegaţie alcătuită din prof. dr. ing. Daniela Tarniţă, de la Universitatea din Craiova, conducătorul delegaţiei, prof. dr. Dan Tarniţă, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova şi prof. dr.ing. Augustin Semenescu de la Universitatea Politehnica din București. Prin brevetele prezentate, cei trei membri ai delegaţiei au reprezentat instituţiile de care aparţin, precum şi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi şi Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
România a primit Marele Trofeu pentru cea mai bună invenţie internaţională în domeniul Sănătăţii. Delegaţia noastră a obţinut şi 3 medalii de aur acordate de juriul internaţional al Salonului Internaţional de invenţii IPITEX 2018, precum şi 6 medalii de aur şi Premii speciale acordate de asociaţii şi societaţi de inventatori recunoscute la nivel mondial din ţări diferite din Asia, Europa şi America de Nord.
Mai multe detalii aflaţi de pe site-ul Gazetei de Sud.
Comentarii