Un program folosit de profesorii din Statele Unite pentru a descoperi plagiatele a descoperit o posibilă sursă de inspiraţie pentru 11 piese ale lui William Shakespeare, indică New York Times într-un articol citat de HotNews. Doi profesori au găsit un manuscris nepublicat, pe care ei cred că dramaturgul englez l-a consultat pentru a scrie piese precum „Regele Lear”, „Richard al III-lea” şi „Henric al V-lea”. Autorii studiului, Dennis McCarthy şi June Schlueter, nu sugerează că Shakespeare a plagiat, ci doar că a citit şi s-a inspirat dintr-un manuscris intitulat „A Brief Discourse of Rebellion and Rebels”, ce datează de la finalul anilor 1500 şi este semnat de George North, o figură puţin importantă de la Curtea reginei Elizabeth, care a fost şi ambasador în Suedia.
McCarthy a folosit tehnici moderne pentru a-şi prezenta dovezile, în principal WCopyfind, un program care descoperă plagiatul şi care a ales cuvinte comune şi fraze din manuscris şi din piese. Cercetătorii umanişti folosesc tehnici asistate de computer de mai multe decenii, iar Dennis McCarthy a fost inspirat să folosească această metodă graţie lui Sir Brian Vickers, care în 2009 a utilizat o tehnică similară pentru a-l identifica pe Shakespeare drept coautor al piesei „Edward III”.
Martin Meisel, profesor de literatură dramatică la Universitatea Columbia, a precizat că studiul celor doi este „argumentat impresionant” şi a adăugat că este foarte probabil că manuscrisul „a fost în mintea lui Shakespeare” atunci când acesta a scris piesele.
(Foto: telegraph.co.uk)
Comentarii