A 90-a ediţia a Premiilor Oscar va avea loc în data de 4 martie 2018 şi gala va fi marcată de prezenţa unor nume proaspete printre nominalizaţi, precum regizorii Greta Gerwig (Lady Bird), Jordan Peele (Get Out) şi Dee Rees (Mudbound).
Dincolo de feţele noi, Oscarurile continuă să-i onoreze pe „veteranii” marelui ecran, precum Meryl Streep, pentru rolul din „The Post”. Deşi aceasta deţine recordul absolut în privinţa numărului de nominalizări pentru actorie, are în palmares „doar” trei premii Oscar. Chiar dacă nume precum Streep, Spielberg şi Cate Blanchett au numeroase nominalizări, asta nu înseamnă că rafturile lor sunt ticsite cu Oscar-uri. Potrivit time.com, numărul celor care au câştigat în repetate rânduri cel mai râvnit premiu al cinematografiei este relativ mic.
Cine a câştigat cele mai multe Oscaruri?
Dintre nominalizaţii la Oscar, Walt Disney are cele mai multe Oscaruri. Disney a câştigat nu mai puţin de 26 de premii Oscar în cariera sa şi a fost nominalizat de 59 de ori. Cele mai multe premii au fost câştigate de Walt între 1932-1969, la categoria Cel mai bun scurtmetraj de animaţie, pentru producţii precum Cei Trei Purceluşi, Răţuşca Cea Urâtă sau Winnie the Pooh.
Recordul pentru Oscaruri în actorie
Katharine Hepburn a câştigat patru premii Oscar şi a avut 12 nominalizări. Hepburn a câştigat Oscar-ul pentru rolurile din Morning Glory (1933), Ghici cine vine la cină (1967), The Lion in Winter (1968) şi On Golden Pond (1981).
Cine are cele mai multe Oscaruri pentru regie?
Regizorul legendar John Ford, cunoscut pentru western-urile sale, deţine recordul la Oscaruri pentru regie. Acesta a fost nominalizat de nouă ori şi a câştigat patru Oscaruri, pentru The Informer (1935), The Grapes of Wrath (1940), How Green Was My Valley (1941) şi The Quiet Man (1952).
Filmele cu cele mai multe Oscaruri sunt…
Trei filme deţin recordul pentru cele mai multe Oscaruri câştigate. Titanic (1997), Ben-Hur (1959) şi The Lord of the Rings: The Return of the King (2003), cu câte 11 premii Oscar. Filmele All About Eve (1950) şi La La Land (2016), cu câte 14 nominalizări, alături de Titanic, au fost producţiile cu cele mai multe nominalizări din istoria premiilor academiei americane de film.
De menţionat faptul că Închisoarea Îngerilor (1994), care deţine titlul de cel mai bun film realizat vreodată în clasamentul imdb.com, nu a câştigat niciun Oscar, deşi a fost nominalizat de şapte ori.
sursa: gandul.info
Comentarii