Revista britanică Q îşi încetează apariţia după 34 de ani, din cauza pandemiei de Covid-19, a anunţat şeful redacţiei de la Londra.


Potrivit bbc.com, Ted Kessler a scris pe Twitter: „Am câteva vești proaste despre @QMagazine. Vom apărea pe 28 iulie, dar va fi ultima noastră ieșire. Pandemia a făcut-o pentru noi și nu a fost nimic mai mult decât atât.”
El a partajat şi editorialul care urmează să apară în ultimul număr al revistei, pe 28 iulie, în care spune: „Trebuie să mă scuz pentru că am eşuat să ţin Q pe linia de plutire”.
Înfiinţată în 1986 de scenariştii emisiunii „Smash Hits” de la BBC, Mark Ellen şi David Hepworth, revista Q era subintitulată „Ghidul modern pentru muzică şi altele”.
Ea a fost iniţial publicată de grupul media EMAP, care a vândut-o, împreună cu alte publicaţii, în ianuarie 2008, către Bauer Media Group.
Tirajul revistei a scăzut de la vârful de 200.000, în anul 2001, la 28.000 de exemplare.
Sursa news.ro
(Foto: qmagazine.ro)
Comentarii