În ciuda tuturor stereotipurilor despre jocurile pe calculator, cum că ele ar afecta în mod negativ creierul, conducând la descompunerea lui, un nou studiu scoate la iveală contraagumentele acestei afirmaţii, arătând că jucându-te zilnic pe calculator, ai şansa de a-ţi îmbunătăţi performanţele şcolare.
Cercetarea a fost făcută în Australia, pe un număr de peste 12.000 de elevi de liceu şi a arătat că în perioadele când aceştia jucau în mod regulat jocuri pe calculator, rezultatele la materii precum matematica, literatura şi ştiinţele se îmbunăţăţeau considerabil.
„Studenţii care se joacă pe calculator în fiecare zi acumulează, în medie, cu 15 puncte mai mult la testele de matematică şi cu 17 puncte mai mult la cele de la ştiinţe. Atunci când te joci pe calculator rezolvi puzzle-uri pentru a putea avansa la nivelul următor, iar acest lucru necesită folosirea unor cunoştinţe generale şi a unor abilităţi care au legătură cu materii precum matematica, literatura şi ştiinţele”, explică economistul Alberto Posso, de la Universitatea din Melbourne.
Comentarii