Oamenii de ştiinţă de la Stanford School of Medicine au identificat o nouă proteină esenţială pentru producerea celulelor stem pluripotente induse, cunoscute şi ca celule iPS. Se ştia că proteina NKX3-1 are un rol important în dezvoltarea prostatei şi a opririi răspândiri icancerului, scrie Phys. Descoperirea poate duce la noi metode de generare a celulelor […]
Prinţul George, fiul cel mare al prinţului William şi al ducesei Catherine de Cambridge, a împlinit, duminică, 5 ani. Familia regală britanică a publicat, cu această ocazie, un nou portret oficial. Prinţul George este al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, după tatăl său, prinţul William, şi bunicul său, prinţul moştenitor Charles. […]
Un ajutor de şerif din statul american Washington a fost concediat după ce a purtat un hanorac care avea inscripţionat pe piept un logo al unui grup de extremă dreapta, numit Proud Boys. Erin Willey şi-a făcut un selfie în timp ce era îmbrăcată cu hanoracul, potrivit publicaţiei The Columbian. Acesta avea imprimat pe piept […]
Dacă ai avut vreodată conjunctivită, știi cât de evidentă este pentru cei din jur. Ochiul tău se înroșește și se inflamează. Iată metoda ingenioasă a make-up artistului Amandei Seyfriend pentru a masca o infecție la ochi. Amanda Seyfried se află zilele acestea în Stockholm pentru a-și promova noul film, Mamma Mia: Here We Go Again. Din […]
Chiar dacă Serena Williams a pierdut sâmbătă la Wimbledon în fața jucătoarei Angelique Kerber, bună prietenă și adesea rivală pe terenul de tenis, acest lucru nu o împiedică cu nimic pe tenismenă să fie în continuare una dintre cele mai incredibile persoane ale tuturor timpurilor. Discursul pe care l-a ținut aceasta a emoționat întregul public, […]
Katy Perry a mărturisit într-un interviu recent că primirea dezamăgitoare a albumului Witness de către public a dat-o complet peste cap. Cântăreața a ajuns să se înscrie într-un centru de tratament pentru a trata depresia căpătată în urma lansării albumului. Katy Perry vorbește deschis despre sănătate mintală în cel mai recent număr al revistei Vogue Australia. Cântăreața […]
Biroul unui şerif din California a publicat pe Facebook imaginea cu un „bărbat mascat” descoperit în baia unei femei. Acesta nu a fost arestat, deoarece era un raton. Oamenii legii au intervenit după ce au fost chemaţi de o femeie care a spus că în baia ei se află un „bărbat mascat”. Din fericire, „infractorul” […]
NASA a observat pentru prima dată ce înseamnă ca o planetă să fie „devorată” de o stea. E un eveniment spectaculos și memorabil. Stelele, precum Soarele, pot însemna sfârșitul pentru lumile care le înconjoară și e normal ca (posibil) singurele ființe din Univers să fie îngrozite de astfel de cataclisme. La „doar” 450 de milioane […]
După ce au aflat că mai are nevoie de o sută de milioane de dolari pentru a deveni cel mai tânăr miliardar, fanii lui Kylie Jenner s-au apucat să strângă bani pentru vedetă printr-o platformă de crowdfunding. Săptămâna trecută, ediția americană a revistei Forbes a pus-o pe coperta numărului de august pe Kylie Jenner. Vedeta […]
Brigitte Macron, soţia lui Emmanuel Macron, a fost surprinsă în costum de baie. Imaginea este cea pe care toată lumea o aștepta. La cei 64 de ani, Prima Doamnă a Franței nu a avut nicio reținere să apară în costum de baie alături de soțul ei cu 25 de ani mai tânăr. Spre surprinderea tuturor, Brigitte […]