„Ne-am întors. A trebuit să întârziem din cauza Covid, dar am revenit”, a declarat Dusen, care face naveta între Los Angeles şi platoul din Londra. „Chiar acum sunt la post, editez primele episoade care arată grozav”. Filmările au fost întrerupte pe perioadă nedeterminată la mijlocul lui iulie, ca urmare a apariţiei unui al doilea caz […]
The Weeknd a publicat pe Twitter primul teaser al cântecului luni, iar în videoclip sunt prezentate atletele din Team SUA care participă la Olimpiada de la Tokyo – Sydney McLaughlin, Dalilah Muhammad, Athing Mu şi Gabby Thomas, alături de mesajul ”8.6.21 nou single”. “Dacă ultima înregistrare este după orele nopţii, atunci vin zorii”, descria, pentur Variety, […]
Proiecţiile vor avea loc în Piaţa Mică, Muzeul Naţional în aer liber Astra, Parcarea supraterană Promenada Sibiu (ultimul etaj) şi la Cine Gold, cu respectarea măsurilor de siguranţă aflate în vigoare. În prima zi de festival, joi, 5 august, la Muzeul Naţional în aer liber Astra, sibienii vor putea urmări în premieră, alături de echipa […]
Amazon, care a achiziţionat în 2017 drepturile de difuzare ale acestei producţii pentru o sumă estimată la 250 de milioane de dolari, a precizat într-un comunicat că „filmările primului sezon au fost terminate astăzi (luni) în Noua Zeelandă”. Acţiunea, plasată în Pământul de Mijloc, va aduce în prim plan mai multe personaje emblematice ale trilogiei. […]
Filmările la viitorul film cu Will Smith, „Emancipation”, despre fuga unui fost sclav afro-american, au fost întrerupte din cauza identificării mai multor cazuri de Covid-19 în cadrul echipei de producţie, a anunţat Deadline. „Un număr mic de persoane testate pozitiv” pentru Covid-19 au fost depistate în rândul personalului, scrie publicaţia americană. Acest lucru a provocat […]
Gimnasta Larisa Iordache nu va concura în finala olimpică de la bârnă, a anunţat, marţi, COSR. „Fără Larisa Iordache în finală olimpică! Problemele de la gleznă o împiedică pe Larisa să concureze azi. A încercat la încălzire câteva mişcări dar ea nu poate împinge în picior iar riscul unei accidentări e imens în aceste condiţii. […]
Sportivilor li s-a oferit posibilitatea de a participa la o serie de sărituri de departajare, dar, într-un moment de sportivitate, cei doi au fost de acord să împartă titlul, ceea ce a stârnit valuri de bucurie. Amândoi au avut trei sărituri nereuşite în tentativa de a egala recordul olimpic de 2,39 metri şi sărituri fără […]
O sculptură din ceară, veche de 500 de ani și atribuită lui Michelangelo, ar putea conține amprenta renumitului artist renascentist, arată o analiză recentă. Michelangelo ar fi creat sculptura din ceară ca un studiu pentru o operă de artă mult mai mare, pe care o plănuia pentru Bazilica Sfântul Petru din Cetatea Vaticanului, dar care […]
Liderul formaţiei Nirvana a locuit în această casă, construită în 1923, între 1968 şi 1984 (de la vârsta de un an până la 17 ani. „Scopul nostru este de a transforma casa într-un proiect tribut adus vieţii de început şi carierei lui Kurt, cu detalii demne de un muzeu”, a spus Lee Bacon, co-proprietar actual. […]
Producţia Disney „Jungle Cruise”, cu Emily Blunt şi Dwayne Johnson, a debutat în fruntea box office-ului nord-american de weekend cu încasări din cinematografe de 34,2 milioane de dolari şi alte 30 de milioane de dolari pe Disney Plus. Potrivit Variety, pentru un film care a costat 200 de milioane de dolari, ca în cazul „Jungle […]