Clujul găzduiește cele mai cunoscute festivaluri ale României, de notorietate internațională, printre care UNTOLD, Electric Castle sau TIFF, evenimente majore care stau sub semnul anulării, din pricina epidemiei de Covid-19. Emil Boc a spus că este puțin probabil ca aceste evenimente să mai aibă loc anul acesta.

Toate marile festivaluri de peste tot din lume au fost amânate pentru 2021, dar noi încă nu știm ce se va întâmpla cu acestea trei.

În timp ce organizatorii încă speră că lucrurile vor reveni la normal, Emil Boc, primarul Clujului, le cam spulberă optimismul cu un mic reality check.

Cei de la mediafax.ro notează că Emil Boc a declarat despre festivalurile din Cluj următoarele:

„A fost amânat TIFF-ul, iar pentru celelalte evenimente mari se așteaptă 15 mai. E adevărat, este puțin probabil ca evenimente de mare amploare să mai aibă loc având în vedere restricțiile anunțate și prognozate, dar pe de altă parte se pot găsi modalități diferite și diverse de organizare și a acestor evenimente”, a declarat primarul Clujului

Nu doar organizatorii ar avea de pierdut din anularea evenimentelor, Clujul ar urma să piardă în jur de 60 de milioane de euro, pentru că aceasta este suma aproximativă pe care o aduceau la bugetul local.

Anul trecut, festival UNTOLD a adus Clujului un profit de peste 45 de milioane de euro în doar patru zile. Electric Castle a adus 10 milioane de euro, iar TIFF 7,8 milioane de euro. Festivalul de film TIFF a anunțat deja că nu se va mai ține și că speră să reprogrameze anul acesta, undeva în toamnă.

Boc a mai declarat că dacă organizatorii vor fi obligați să anuleze festivlaurile, sectorul cultural va trebui sprijinit printr-o strategie guvernamentală, deoarece este o industrie care oferă foarte multe locuri de muncă și nu trebuie lăsată să dispară.

Așa cum spuneam la început, organizatorii încă mai speră că pe 15 mai vor fi anunțate noi măsuri, mai relaxate, care le vor permite să-și țină evenimentele.

Așadar, momentul adevărului pentru soarta marilor festivaluri din România va fi la jumătatea lunii mai. Dar e foarte greu de crezut că se va da undă verde pentru adunări atât de mari ca aceste festivaluri.

Sursa  mediafax.ro