Fanii seriei Star Wars pot să găsească oferte de cazare în camere amenajate într-o vilă din Davenport, Florida, după modelul decorurilor din celebrele filme S.F., arată Mediafax.
Camerele cu paturi inspirate din designul navetelor spaţiale din seria Star Wars pot fi închiriate chiar şi la preţuri de 18 lire sterline pe noapte, notează britanicii. Designerii s-au inspirat din mai multe scene ale seriei, printre cele mai cunoscute fiind cele din Millennium Falcon.
Fiecare dintre cele nouă camere ale vilei oferite spre închiriere au fost decorate cu detalii inspirate de diferite planete surprinse în serie.
Chiar şi aparatele din bucătărie sunt concepute pornind de la recuzita folosită în filmele Star Wars.
Creată din imaginaţia lui George Lucas, franciza „Războiul stelelor” a marcat, în 1977, naşterea unui nou gen în cinema-ul comercial, popular, destinat publicului larg, în care se va remarca şi Steven Spielberg. Cei doi cineaşti, care au făcut parte din acelaşi grup de tineri regizori cu referinţe mai degrabă televizuale decât cinematografice, urmau să colaboreze, de altfel, apoi, la o altă saga de succes mondial, formată din cele patru filme „Indiana Jones”.
Sursa: Mediafax
Foto: Expres.co.uk
Comentarii