În urmă cu 35 de ani, la 26 aprilie 1986, a explodat reactorul 4 de la centrala nucleară de la Cernobîl, accident survenit în urma unui lung șir de erori umane care avea să fie catalogat drept cel mai grav din istoria nucleară civilă.

Reactorul a explodat pe data de 26 aprilie 1986, la ora 1:23. Acoperişul reactorului, greu de o mie de tone, a fost aruncat în aer, iar învelişul de grafit a luat foc şi 190 de tone de substanţe radioactive au ajuns la peste 1.000 de metri în atmosferă, iar apoi au fost purtate de curenţii de aer pe distanţe imense.

Puţini au fost cei care au ştiut ce s-a întâmplat atunci. Secretomania regimului sovietic a făcut ca pericolul imediat să nu fie cunoscut de populaţie.

Abia la 36 de ore de la dezastru au început evacuările în Pripiat, o localitate cu 50.000 de locuitori, situată la un kilometru şi jumătate de centrală.

În mai puţin de două zile, norul care purta particule radioactive, de 200 de ori mai puternice decât bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, a cuprins tot nordul Europei.

„Zona morţii” de la Cernobîl – un teritoriu otrăvit de radiaţii – se întinde pe 2.600 de km pătraţi. Este cunoscut oficial drept „zona de excludere”. Este perimetrul care a fost evacuat de armata sovietică după ziua de 26 aprilie 1986.

Ce s-a întâmplat în România

În prima zi a lunii mai 1986, când românii mergeau în mod tradițional la iarbă verde, de Ziua Muncii, norul radioactiv de la Cernobîl ajungea deasupra României. A rămas aici nouă zile. Timp suficient pentru ca mii de oameni, în special copii, să fie marcaţi pentru toată viaţa.

Deşi circulau zvonuri, autorităţile comuniste de la București au aflat de accident abia la cinci zile de la producerea exploziei. Fapt confirmat şi de o stenogramă din şedinţa Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 1 mai 1986. La şedinţă, Nicolae Ceauşescu şi cei din conducerea comunistă recunoşteau că nu știau detaliile catastrofei. Iar regimul a ales să spună parţial populației adevărul despre cele petrecute.

Un altfel de Cernobîl

Coincidență stranie a sorții, după 34 de ani, în aprilie 2020, când oamenii simțeau din plin angoasa legată de pandemia de coronavirus, în pădurile de lângă Cernobîl izbucnea unincendiu cu risc radioactiv, ca un memento al fricii pe care o trăia și o generație în urmă. Dar atunci panica a fost limitată de secretomanie și necunoaștere. Puțini știau cu adevărat ce se întâmplă, cât de grav este și cât de periculos. Și atunci s-ar fi impus poate o izolare a oamenilor în case, mai drastică, chiar ermetică. Pentru că atunci, dușmanul era peste tot dincolo de geamuri și de uși.

Sursa: digi24.ro

Foto: dw.com